Astăzi au avut loc tragerile la sorți pentru sferturile Cupei României. Sorții au fost norocoși cu Dinamo, care a picat cu Astra Ploiești, unul dintre cei mai slabi adversari din această fază. Cu toate acestea, Vasile Turcu spune că ar fi preferat să joace cu altă echipă.
„Putea sa fie și mai bine. Lumea o sa spună că Astra se va da la o parte din fața noastră. Cupa e un obiectiv pentru noi și vom da totul să-l câștigăm. Nu-mi convine că am picat cu Astra pentru că acolo sunt jucătorii noștri și vor încerca să dovedească că merită să rămână în Ștefan cel Mare. CFR-ul pleacă cu prima șansă, dar și Craiova are o echipă foarte tânără și legată și merită să fie mult mai sus în clasament. Va fi echilibrat.
Preferam să jucăm la București, chiar și cu CFR, de ce nu. Știu că au fost cap de serie, dar nu m-ar fi deranjat. În Cupă mereu au fost surprize și nu de puține ori au ajuns în finală echipe din ligile inferioare. Noi am pierdut puncte cu echipele mici, se mobilizează mult mai mult.
Îmi place cum joacă Dinamo acum. Mi-a plăcut meciul de la Iași și cel cu Bistrița, dar acolo ne-au furat arbitrii două puncte… „, a spus Turcu la Sport.ro
VEZI PROGRAMUL SFERTURILOR CUPEI ROMÂNIEI!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER